Azi încă respiri fără măști,
Încă pe cer păsări recunoști.
Azi încă ai apele vii, e de proști!
Vrei să renunți la tot ce cunoști.
Că ai binele în vine, da’ învins de nevoi,
Bâzâi în beznă-mpotriva la roi.
Am dus omul pe culme pe munți de gunoi,
Dărâmăm casa înăuntru cu noi.
O împingi la extreme, planeta geme,
Îi arzi plămânii, îi pui cianură-n vene.
Orb la probleme de ceva vreme,
Mut la colapsu' din ecosisteme.
Mă-ntreb cu temeri dacă mai rezistă,
Nici eu n-am chef de înc-o piesă tristă.
Surd la durere, dar încă persistă,
Chit că mă prefac că nu există.
Mă lupt cu mine să-mi găsesc vocea,
Să-ți zic și ție ce știi deja.
Parcă nu știm limba, dar ne înțelegem.
Dacă simți ritmul, poți fredona.
Mă-ntreb cum se vede de sus ce facem.
Spui că omu' a pus mai presus ce-i place lui
Decât ce-i bine pentru pui.
E planeta tuturor sau a nimănui.
Zbori fără stol, ai rămas la sol.
Tripu-i nasol, te vezi idolul lor.
Tripuri de ego, da-ntregul e gol.
Piese de lego nu leagă ce vor.
C-ai uitat de mușuroi, d-aia te furnică.
Din teamă de moarte trăiești cu frică.
Conștient că tot nisipul din sticlă,
Se scurge cât Chronos clipește o clipă.
Și pleci în pripă. D-aia-n spate la uși
E regele junglei speriat de supuși.
Vrea tot pentru el, rămâne stingher.
Nu vorbim de durere, o simțim la fel.
Mă lupt cu mine să-mi găsesc vocea,
Să-ți zic și ție ce știi deja.
Parcă nu știm limba, dar ne înțelegem
Dacă simți ritmul, poți fredona.
