Gani și Liry au colaborat pentru prima dată în 2008, pe piesa „În brațele lui Morfeu”. În 2011 și-au unit din nou forțele, lansând piesa „Cu dragoste”, un tribut adus părinților, iar în 2012 au scos împreună materialul „Alternative”, un LP cu 15 track-uri, mesaj puternic și invitați emblematici din hip-hopul românesc.
Deși „Alternative” este singurul material discografic lansat în formula Gani & Liry, fetele au revenit în 2013 cu piesa „Fe(r)minitate”, care a fost inclusă pe EP-ul „Nuanțe” al producătorului Dismas.
Ulterior, amândouă și-au continuat activitatea solo și, în paralel, s-au reunit într-o formulă extinsă. Astfel, după 1 an și jumătate de lucru din umbră, în 2016 trupa MUZE (formată din Gani, Liry, UNDERCOVER, ENERGIA și, la acel moment, MGee) a debutat oficial.
INFO ACTIVITATE SOLO:
GANI
Gani a debutat în 2004, fiind primul battle MC de sex feminin din România în cadrul unei competiții oficiale (Battle Off Da Dome Tournament, organizat de Hades Records). În 2006 a lansat prima piesă („Cuvânt”). Au urmat EP-ul „Pagini de oracole” (2009), LP-urile „Alternative” (2012) și „Rimă orGanizată” (2013), mixtape-ul „Figuri de skill” (2014), LP-ul „O să fie bine” în formula MUZE (2017) și mixtape-ul „Note de subSol” (2018).
Cu o discografie compusă din 6 materiale și peste 150 de piese (solo, colaborări cu artiști reprezentativi din rap-ul românesc sau în componența trupelor Soul Brovaz, Gani & Liry și MUZE), Gani poate fi considerată cea mai prolifică female MC din țară.
Muzica ei se caracterizează printr-o importanță majoră acordată liricii (pe toate palierele - jocuri de cuvinte, sensuri multiple, tehnică, knowledge), un puternic mesaj psiho-social, un sound ce reflectă pasiunea pentru boom bap și prin alternanțe de flow clasic/rapid.
LIRY
Liry a debutat în 2008, cu albumul „Pledoarie pentru suflet”. În 2012, alături de Gani, lansează LP-ul „Alternative”.
În 2013 colaborează cu JerryCo pe albumul său, „Sânge albastru”, lansat la casa de discuri Sprint Music, iar în 2014 lansează primul ei single oficial cu același label - piesa „Fără tine” feat. JerryCo și Mario V.
În 2015 lansează „Ploaia”, imnul oficial al campaniei NuînseamnăNU, iar anul următor, „Cerul știe” (feat. MGee), din inițiativa revistei DoR. Ambele piese reprezintă proiecte de conștientizare și sensibilizare pentru prevenirea violenței sexuale.
În anul 2016 apare primul videoclip solo oficial, „Muntele” - o odă inspirată de iubirea pentru Parcul Național Ceahlău, iar la sfârșitul aceluiași an publică online mixtape-ul „Damă de gheață”, un material de 7 piese trap/RnB alternativ, cu versuri originale și poetice, care îi definesc stilul.
Implicarea socială și exprimarea poetică sunt definitorii pentru Liry.